Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ilinoiu Florea în vârstă de 56 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Popa Liliana în vârstă de 58 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bordencea Daniel-Ionuț în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Guțu Maria-Mirabela în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Movileni, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dragnea Marius-Tudorel în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Bălteni, județul Olt și a doamnei Langa Mariana în vârstă de 53 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Babușcă Dumitru în vârstă de 43 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Nicolae Florina în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Scornicești, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Iorga Valentin-Marian în vârstă de 49 ani, cu domiciliul în Pleșoiu, județul Olt și a doamnei Șerban Vasilica în vârstă de 55 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Zotic Nicolae-Vasile în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Izvoarele, județul Olt și a doamnei Nițu Camelia-Elena în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Călui, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Moulenne Christophe în vârstă de 54 ani, cu domiciliul în Franța, județul - și a doamnei Ilea-Ionescu Rodica în vârstă de 53 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Calapod Doru-Costinel în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Călin Niculina-Florentina în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Radu Ionuț în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Botea Ioana-Geanina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mărgărit Marius-Florin în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Brebeni, județul Olt și a doamnei Turcu Maria în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în Brebeni, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Băbușcă Nicu-Alexandru în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slătioara, județul Olt și a doamnei Angeru Florentina-Alina în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ciupercă Marius-Cristian în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Pitiș Florentina-Luminița în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dumitrescu Valentin-Ionuț-Cosmin în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Moraru Elena-Camelia în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Pleșoiu, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Irimia Eduard-Adrian în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Balș, județul Olt și a doamnei Crețu Bianca-Andrada în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Norețu Dumitru-Alexandru în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Lăcraru Iuliana-Alexandra în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cîrstea Nicu-Cătălin în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bibirici Emilia-Elena în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mengheș Costin în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în Drăgănești-Olt, județul Olt și a doamnei Constantin Elena-Daniela în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în Schitu, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Șerban Florentin-Ionuț în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Costache Cornelia-Georgiana în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Andrei Florian-Neluțu în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Priseaca, județul Olt și a doamnei Ramadan Diana-Michi în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Pătrașcu Alin-Mihai în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Prejbeanu Oana-Mădălina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Craiova, județul Dolj.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Rada Mihail-Cristian în vârstă de 43 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Harpă-Bogeanu Georgiana în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Șușani, județul Vâlcea.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Almăjeanu Marius-Cătălin în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Luțu Marcela-Alexandra în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ciobanu Victor-Ionuț în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în Stoicănești, județul Olt și a doamnei Pătrună Georgeta-Cristina în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Stoicănești, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dogaru Cătălin-Alexandru în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Coveianu Ramona-Florentina în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Vâlcele, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Știrbu Marian-Florin în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Iasoboaia Alina-Petruța în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în București, sectorul 3.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Chita Gabriel-Marian în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Stancu Ionela-Cătălina în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Lăpădatu Alexandru în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Petre Georgeta în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în București, sectorul 5.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Badea Florinel-Mihail în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Iordache Theodora-Beatrice în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ianoși Bogdan în vârstă de 43 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Necșoaia Cristina-Elena în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gordună Constantin-Marius în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Călărășanu Teodora-Mihaela în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Neacșu George-Claudiu în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Andrei Alina-Nicoleta în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în Schitu, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Enache Mihai-Cătălin în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Pleșoiu, județul Olt și a doamnei Ghican Elena-Casiana în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stan Răzvan-Ionuț în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Roșca Cătălina-Gabriela în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Bârsănești, județul Bacău.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Constantinescu Adrian-Ilie în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Oporelu, județul Olt și a doamnei Miu Ramona-Camelia în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ungureanu Marin-Gabriel în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Tomescu Simina-Roxana în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.10.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ștefan George-Adrian în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Oprea Laura-Georgeta în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Oprea Gelu-Cristian în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Matei Mirela-Georgiana în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Toma Georgian-Adrian în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Slătioara, județul Olt și a doamnei Marinică Mihaela-Alina în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Popa Octavian în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Scarlat Cristina-Maria în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stan Emil-Daniel în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Panduru Mirabela-Consuela în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dobrescu Marius-Costinel în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bădălan Cristina-Mihaela în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Drăgănești-Olt, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vlad Tudor-Vasile în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Ion Roxana-Valentina în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Țeghe Florin în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în Găneasa, județul Olt și a doamnei Catrina Ileana-Cosmina în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Găneasa, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bindu Ionuț-Daniel în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Văleanu Corina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în București, sectorul 3.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vișan Claudiu în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Vulpe Alexandra în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Alexeni, județul Ilfov.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dincă Răzvan-Ionuț în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Fălcoiu, județul Olt și a doamnei Berbecaru Alexandra-Ionela în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Cungrea, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tudor Alexandru-Gabriel în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Tudoroiu Roxana-Valentina în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în Ștefănești, județul Vâlcea.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Costache Ionuț-Florin în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Diaconu Florentina-Andra în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vișan Marin-Valeriu în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Florescu Alexandra-Minodora în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cojocaru Vicențiu-Mihai în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în București, sectorul 6 și a doamnei Pîrvu Ana-Maria în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în București, sectorul 3.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mariș Andrei în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Craiova, județul Dolj și a doamnei Dăbuleanu Andreia-Amalia în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Motoangă Ionuț-Sorin în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Gheorghe Gabriela-Felicia în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Florescu Adrian-Marius în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Grigore Roxana-Maria în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Boțoacă Nicu-Alexandru în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Corsin Ana-Maria-Gabriela în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Silvia Marilena Petre
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Abboud Smail în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Maroc, județul - și a doamnei Câlța Rodica-Laura în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gheorghișor Marinel-Florin în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Zorlescu Gina-Mariana în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 18.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Diaconu Vasile-Marian în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Cătina, județul Buzău și a doamnei Negrila Andreea-Maria în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Racolța Ion-Remus în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Pleșoiu, județul Olt și a doamnei Militaru Ana-Maria în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Valea Mare, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dindirică Florian-Vlaicu în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Popa Simona-Lucia în vârstă de 61 ani, cu domiciliul în Scornicești, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ilie Ion în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Costea Andra-Mădălina în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ștefan Mircea în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bădică Cătălina-Maria în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ochenatu Constantin-Aurelian în vârstă de 50 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Ștefan Daniela-Alina în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bănică Georgel-Alexandru în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Piatra Olt, județul Olt și a doamnei Iagăru Florentina-Elena în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Costea Costinel-Claudiu în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Marin Andreea-Ioana în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Buzoești, județul Argeș.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Jovanovic Ognjen în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Serbia, județul - și a doamnei Băcănașu Claudia-Cecilia în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cărăbaș Grigore-Florian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Săvulea Iulia-Gabriela în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Craiova, județul Dolj.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tabără Cosmin-George în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Cristea Mădălina-Adriana-Claudia în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în București, județul - .
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Biță Ionuț-Dragoș în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Păun Florina-Irina în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Onisei Dragoș în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în București, județul - și a doamnei Petcu Luiza-Maria în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tudor Gheorghe-Daniel în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Popescu Silvia-Vasilica în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Crâmpoia, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stan Nicolae-Bogdănel în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în București, județul - și a doamnei Predoaica Erika-Monica în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Costea Cristi-George în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Brebeni, județul Olt și a doamnei Lupu Diana-Valentina în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Curtișoara, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stan Liviu-Ștefan în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Dumitrana Amalia-Georgiana în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Balosache Ionuț-Sorin în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Curuia Ștefania-Mădălina în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Strejești, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Matei Bogdan-George în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Miu Andreea-Mihaela în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slătioara, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dumitrache Laurențiu-Nicolae în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Sfeclă Elena-Iuliana în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Strejești, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Rusu Ion în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în Priseaca, județul Olt și a doamnei Anghel Maria-Adriana în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Curtișoara, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Duică Mircea în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Sandu Constanța-Adina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Pleșoiu, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Toader Ionuț-Claudiu în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bălașa Cristina-Denisa în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în Mărunței, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Lulea Cristian-Ion în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Joița Maria-Clara în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mîndruț Alexandru în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bucur Ariana-Georgiana în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vîlceanu Gabriel-Dorinel în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bobeică Adelaida-Florentina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vieru Ionuț-Ovidiu în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Ciobanu Dana-Gabriela în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Albăstroiu Marin în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în Vâlcele, județul Olt și a doamnei Stoian Ionela-Cristina în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Vâlcele, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.09.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Aspra Daniel-Adrian în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bâtea Cyntia-Beatrice în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Delu Petrică-Daniel în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bujgoi Iulia-Ștefania în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Colcea Ionuț-Bogdan în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Purcel Livia-Andreea în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stan Ionuț-Bogdan în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Albu Maria-Cristina în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Moise-Crînguș Florin în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Botan Maria-Alexandra în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în București, sectorul 1.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nistor Adrian în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Beleț Andreea-Claudia în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dincă Alexandru-Marian în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Dicu Georgiana-Floriana în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Andrei Dan-Adrian în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Stoian Ionela-Alexandra în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în București, sectorul 3.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Drăghici Constantin-Nicușor în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Cîrstea Laura-Ionela în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gurlui Dan-Iulian în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Perieți, județul Olt și a doamnei Stan Tatiana-Georgiana în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Brebeni, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Joia Valentin-Simion în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Izvoarele, județul Olt și a doamnei Vlada Alexandra-Iulica în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Drăgănești-Olt, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Boltași Cristian-Lucian în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Cîrstea Oana-Florentina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Brebeni, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stănciulescu Cristian-Iulian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Retevoiescu Cornelia-Roxana în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Burcea Nicușor-Andrei în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Dropie Marina-Florina în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Ianca, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bărbulescu Emil-Mihai în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Bălteni, județul Olt și a doamnei Ghimiș Dana-Andreea în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Perieți, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Grigore Marius-Cătălin în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Bucura Karla-Ana-Maria în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Popa Virgil în vârstă de 47 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Teodorescu Viorica în vârstă de 47 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 22.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Oncescu Georgel în vârstă de 52 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Dragu Laura în vârstă de 46 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 22.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Potcoveanu Cristian-Marian în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Filipaș Bianca-Ana-Maria în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Măgura, județul Teleorman.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Firicel Radu-Marian în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Pălăngeanu Daniela-Monica în vârstă de 43 ani, cu domiciliul în Scornicești, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mangîru Ionuț-Cristian în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Nica Teodora-Mihaela în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în Eșelnița, județul Mehedinți.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Laslo Teodor-Alexandru în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Milcov, județul Olt și a doamnei Mateescu Sorina-Andrada-Elena în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Milcov, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 20.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Simoiu Marin-Cosmin în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Voicești, județul Vâlcea și a doamnei Eftenie Luciana-Florentina în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 20.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Luculescu Andrei-Bogdan-George în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Mitrică Maria-Monica în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 20.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bădiță Andrei-Lucian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Oboroacă Marina în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mihai Daniel-Cătălin în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Deaconu Georgiana-NIcoleta în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nițu Petre-Alin în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Poboru, județul Olt și a doamnei Anton Adriana-Alice în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Poboru, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Popa Marius în vârstă de 43 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Seceanu Georgeta-Mirela în vârstă de 44 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Marinescu Petre-Daniel în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Dobrică Gheorghița-Andreea în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Izbiceni, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cornățeanu Marian în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Constanța, județul Constanța și a doamnei Iocu Lori-Niculina în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mandache Marian-Mădălin în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Ifco Valentina-Maria în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Rampa Marius în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Axente Server, județul Sibiu și a doamnei Lungan Alina-Mihaela în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Brebulescu Claudiu-Florinel în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slătioara, județul Olt și a doamnei Danciu Andreea-Ioana în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în București, sectorul 6.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Marin NIicolas-Ionuț-Flavius în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Indrieș Andreea-Alina în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Neagoe Mădălin în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Damian Ioana-Alexandra în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bârcă Claudiu-Dan în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în București, sectorul 1 și a doamnei Pițur Clara în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ioniță Andrei-George în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Zamfir Andra-Mihaela în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cîrloganu Mihai-Constantin în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Cîrciumaru Florentina-Georgiana în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Enache Doinel-Marian în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei David Veronica-Silvia în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în Brașov, județul Brașov.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Alexandru Marian-Eugen în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Priseaca, județul Olt și a doamnei Rădoi Andreea-Ștefania în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în București, sectorul 4.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Neagoe Ionuț-Andrei în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Sanda Denisa-Mădălina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dumitru Florin în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Micu Larisa-Maria în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nicolescu Marian-Bogdan în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Mihai Marilena în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Calotă Theodor-Cătălin în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Crocos Alexandra-Ana-Maria în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în București, sectorul 6.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bănică Marius-Cristinel în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Kore Eniko în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în Coteana, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Noață Florin-Marian în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Petrianu Elena-Maria în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gulie Victoraș-Iliuță în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Micu Daiana-Florentina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Voicu Georgel-Adrian în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Puenea Maria-Denisa în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Valea Mare, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dincă Ionuț-Laurențiu în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Curtișoara, județul Olt și a doamnei Bondoc Tania-Maria în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Kumausz Benjamin în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în Lupeni, județul Hunedoara și a doamnei Turturică Laura-Cristina în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Catana Valerică în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Lungu Nicoleta-Andreea în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Corbu, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ion Marius-Laurențiu în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Ștefan Ioana-Natalia în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în Ghimpețeni, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Paparagică Cătălin-Marian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Cîrstea Florina-Denisa în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în Movileni, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Grigore Alin-Răduț în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt și a doamnei Floraru Adriana-Mădălina în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în Slatina, județul Olt.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Toader Ciprian-Ștefăniță în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dumitrache Ioana-Alexandra în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mustață Doru-Cristian în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pătru Ionela în vârstă de 48 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Andronache Cornel-Ionuț în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dîrdea Luminița-Claudia în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Coacă Robert-Nycol în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Spiridonescu Alexandra-Corina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nicula Ionuț în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mihaeșteanu Georgeta în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Radu Gheorghe-Cristian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Duminică Ștefania în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dovleac Ionuț în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Aceleanu Miruna-Ioana în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vlad Vicențiu-Ion în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Păun Silvia-Maria în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Voicu Gheorghe-Iulian în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Grigorescu Andreea-Iuliana în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bacăr Ionuț-Robert în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ciungu Mihaela-Alina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tanciu Andrei în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ghiță Alexandra-Maria în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Micu Angel-Alexandru în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Bănică Sabrina-Maria în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.08.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Drăguț Dragoș-Nicolae în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ungureanu Aura-Georgeta în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 31.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Poteleanu Dragoș-George în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Radu Ionela-Cristina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 31.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Conea Paul-Adrian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Maria Andreea-Elena în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 31.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vlădescu George-Cătălin în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Burcea Isabela-Ionela în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 31.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dobrițoiu Mihai-Georgel în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Stancu Adriana în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 31.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Boaru Robert-Marian în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Bucă Andra-Alexandra în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 31.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ilinca George-Constantin în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Aștefănoaei Mădălina-Elena în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 30.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Epure Marius-Cristian în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Moraru Roxana-Maria în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Lupu Andrei-Daniel în vârstă de - ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Măgureanu Sara-Adriana în vârstă de - ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Manea Constantin în vârstă de 53 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Spîrleanu Monica în vârstă de 52 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ghiță Marius-Gabriel în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cimbru Magda în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Călătoru Claudiu-Alexandru în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Florea Mirela-Ionela în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ștefan Ionuț-Ovidiu în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ion Andreea-Cătălina în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cîrstea Ionuț-Cristian în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Vîlceanu Elena-Cristiana în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dobriță George-Mădălin în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Ioana în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stoian Ionel-Mirel în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Fessenko Kristina în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Călinescu Marian-Alexandru în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Țugui Elena-Alina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vărzaru Daniel-Marian în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popa Florența în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 18.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Radu Ionuț-Laurențiu în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Olteanu Vasilica-Viorica în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Codan Cătălin-Dănuț în vârstă de 57 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Stan Daniela în vârstă de 56 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ignat Dan-Belu în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Diaconescu Mihaela în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Toader Cosmin-Daniel în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Antonovici Claudia-Elena în vârstă de 46 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Lupu Florin-Adrian în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Chelu Alexandra în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Niculae Costin-Iulian în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ban Andreea-Diana în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stoica Alexandru-Marian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Răzdan Georgiana-Diana în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Spînoiu Eugen-Florin în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Nedelcu Mihaela-Elena în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Orzață Alexandru-Răzvan în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pîrvu Diana-Denisa-Florina în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Marincă Sebastian-Ioan în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Constantin Berta-Nicoleta în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Purice Nicolae-Gabriel în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mitrache Elena-Simona în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dogaru Ovidiu-Ionuț în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Niculescu Beatrice-Daniela în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mănescu Mihai în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Stanciu Iuliana-Veronica în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Enache Marius-Romeo în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popa Iulia Ana-Maria în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Sfetcu Marius-Virgil în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Știrbu Adriana în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Fetița Ilie-Eugen în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Gheorghe Maria-Mirabela în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Adriana Florentina Burcioiu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dimulescu Mihai-Alin în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Smaranda Andreea în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Călinescu Mircea-Ovidiu în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Trășculeasa Teodora în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tudosie Laurențiu-Iulian în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Stroie Monica-Mihaela în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Militaru Gabriel-Iulian în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Gugiu Teodora în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nicolescu Petre-Adrian în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Lacovei Mihaela în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Măgureanu Ilie în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Retevoiescu Laura-Maria în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Voiculeț Ionuț-Răzvan în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cîrstea Georgiana-Daniela în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gugulici Robert-Mihail în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Diaconescu Maria-Bianca-Cătălina în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Costea Alin-Marius în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Zorzoliu Milena-Alexandra în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Moldoveanu Nicolae-Marian în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dinu Ileana-Mădălina în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Petrache David-Andrei în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Andreea-Cosmina în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Croitorescu Claudiu-Gabriel în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Toma Florentina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Irimia Valentin-Gabriel în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Caloan Ionela-Alina în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Sima Nicușor-Teodor în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cîrjeu Camen-Mihaela-Venera în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Onțică Nelu în vârstă de 56 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Budică Nadia în vârstă de 47 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Purcărescu Alexandru în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Preda Florina-Ionela în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Marin Gigi-Sevastian în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Manda Andreea-Georgiana în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Călin Ștefan-Adrian în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ciucur Alice-Ionela în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Badea Ionel-Cătălin în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Barbu Andreea-Francesca în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Preoteasa Dănuț-Florin în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Troană Aurelia-Nicoleta în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Crucean Constantin-Alberto în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pițuru Alexandra-Maria în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stîngă Titel-Emanuel în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Stănciucu Andreea-Nicoleta în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Preoteasa Cătălin-Florin în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Șuleapă Ana-Gabriela în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Enache Cristian-Nicolae în vârstă de 56 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dorobanțu Elena în vârstă de 56 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Prelipcean Gheorghe-Viorel în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Onexe Mirela-Ionela în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.07.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Șerban Ionuț-Cosmin în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Micu Cristina-Daniela în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Spelbuș Alin-Marian în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Iosim Alexandra în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Pătrașcu Marius în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dalacief Nicoleta în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Văduva Marius-Ion în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Geană Daniela-Ionela în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vîlcea George-Alexandru în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cîrjan Cristina-Raluca în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Roiniță Ionuț în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Smarandache Florentina-Cristina în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Frandeș Laurențiu-Ionuț în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Surdu Cristina-Claudia în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Păun Marius-Eugen în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Bădescu Diana-Nicoleta în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tudorescu Ion în vârstă de 62 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Bănică Ionica-Ramona în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 25.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Lingurar Marius-Alin în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Tudor Andreea-Florina în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Costin George în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cojocaru Roxana-Mihaela-Alexandra în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Floricel Mihai-Alin în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Sburliș Florina-Steluța în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Pătrașcu Ionuț-Viorel în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Fieraru Lenuța-Elena în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Popescu Titi-Florinel în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Iscru Maria-Camelia în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mitroi Flavius-Mihai în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Luniță Ana-Maria în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Drăghici Ionuț-Sorin în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Călin Maria-Claudia în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Sincu Cristian-Ionuț în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Miroșanu Elena-Daria în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ivan Bogdan-Marian în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Șerban Alina în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 24.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Giurea Adrian-Cosmin în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Andreea-Emanuela în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bîscoveanu Emil în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mitu Ana-Maria în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Păuna Petre-Paul în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Trifaș Andra-Maria în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Breazu Dorin-Florinel în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Negoescu Diana-Larisa în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cîrstea-Deaconu Cosmin-Alexandru în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Epure Maria-Mirabela în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 19.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ionescu Ghiorghiță în vârstă de 43 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Costache Daniela-Marinela în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 18.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Sîrbu Telu-Marius în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pătrașcu Simona în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 18.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Neacșa Dragoș-Daniel în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Mariana-Daniela în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ionescu Petruț-Alexandru în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ionescu Cristina-Maria în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Drăguț Constantin în vârstă de 59 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Costea Maria în vârstă de 59 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nistor Marin-Alin în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Niculae Ionela-Cristina în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ion Ilie-Costel în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Florea Claudia-Georgiana în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cojocaru Sandu în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Toader Gabriela în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Iordache Daniel în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ion Loredana-Cristina în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Letiția Luculescu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Lică Vasile-Samir în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Tudor Nicoleta-Andreea în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Călin Emil-Costel în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Tudor Florentina-Claudia în vârstă de 18 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nucu Robert-Ionel în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ilie Marinela-Aurelia în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Țucă Marian-Bogdan în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cerbeanu Florina-Daniela în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ilie Silviu în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Lupu Anca-Andreea în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mitran Ilie în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Carp Daniela în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Chiriță Gelu-Teodor în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Apetrei Alexandra-Florina în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nedeloaia Petrică-Ionuț în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Nicolae-Oprițescu Roxana în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Calotă Marian-Gabriel în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cocoș Georgiana-Bianca în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Partenie Iulian-Gabriel în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Trandafir Florinela-Anamaria în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Văduva Constantin-Silviu în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popa Anamaria-Cosmina în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 04.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Popescu Marian-Ionuț în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Alexe Carmen-Andra în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Iancu Octavian-Jeffrey în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Drăgan Diana-Andreea în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Drăgușin Marian-Ilie în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dumitru Cerasela în vârstă de 44 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.06.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ciurea Ionuț-Adrian în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Matei Brigitte-Aly-Mary în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mitroi Cristinel-Ionuț în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Robescu Mariana în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Purcăru Adrian în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mustață Adriana-Mădălina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Joian Gheorghe-Adrian în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Petcu-Alexe Denisa-Angela în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ciocanachi Ovidiu-Traian în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Sliusarenco Adriana-Nicoleta în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mihăilă Ionuț-Laurențiu în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Vespe Valeria în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stanciu Ionel-Cristian în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Raicu Maria-Angelica în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mirică Ionuț-Marcel în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pană Jasmine în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stoicescu Denis-Marian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Deliu Ionela-Alexandra în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Prina George-Cristian în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Deaconu Ioana în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Petrescu George-Cristian în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Olăroiu Cosmina-Bianca în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nedelescu Bogdan-Marian în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Milea Georgiana în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Udeanu-Boțogan Cristi în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Sterie Luminița-Elena în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Căpățînă Cristian-Mihai în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Oancea Iulia-Elena în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nedelcu Nicolae-Daniel în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei David Cătălina-Maria în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Florescu Florin-Roberto-Silviu în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Tănăsescu Aurelia-Florina în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Feran Vergil în vârstă de 57 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Floander Mina-Tudorina în vârstă de 55 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Rada Iulian-Adrian în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Stancu Iuliana-Mariana în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 27.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Porumbel Marin-Alin în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Avram Ioana în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 26.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cioc Iliuță-Marius în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Andreescu Costinela-Denisa în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 23.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dumitrescu Marius-Robert-Adrian în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ionescu Elena-Daniela în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 22.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Preda Florin în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Iordache Alina-Georgiana în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 22.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cepăreanu George-Adrian în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Calițescu Elena-Constantina-Titina în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stoican Andrei-Nicu în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Badea Andreea-Silvia în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Floricu Paul-Matei în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Zaharia Elena-Steliana în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dudău Marian în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Nedelcu Alexandra-Maria în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 20.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cheroiu Petrișor-Ionuț în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Stoica Nicoleta-Lucia-Victorița în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 20.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Costea Ciprian-Ionuț în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Costache Iuliana-Sorina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Andrei Romulus-Alexandru în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mădularu Andreea-Evelina în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Toma Andrei-Cristian în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Sulugiuc Elisa-Georgiana în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Balaban Alexandru-Ionuț în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Avram Lavinia-Maria în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Jianu Laurențiu-Mihail în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Sanda Diana-Mihaela în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Coman Marian-Iulian în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Arapu Elena-Luiza în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Georgescu Florin-Cosmin-Stelian în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Maria-Georgiana în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Radu Claudiu-Ionuț în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Petcu Andreea-Maria în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ilie Ion-Cristi în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ene Gabriela-Geanina în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Trușcă Marius-Costinel în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Drăgoi Nineta în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ioana Valentin-Ionuț în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Neguț Andreea-Cosmina în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 13.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bratu Nicușor-Ionuț în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Moale Raluca-Florina în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ilie Ionuț-Mădălin în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Oprea Alexandra-Manuela în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Pădurețu Cosmin în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Preduț Mariana în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Constantinescu Marius în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Odagiu Ana-Maria în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ciulu Georgică-Mihai în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ștefănescu Ramona-Cornelia în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ciuștea Sergiu-Nicolae în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mitoiu Petruța-Nușa în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Abălaru Marian în vârstă de 44 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Fulga Ani-Alexandra în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nicolae Ovidiu-Alexandru în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Nicolescu Elena-Miruna în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Buda Marius-Vasile în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Tudor Maria-Magdalena în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Glavă Andrei-Claudiu în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mijoiu Elena-Alexandra în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Stanca Florin-Marian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Damean Ana-Maria în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Marin Costel în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Grigore Andrada-Ana-Maria în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Soare Gheorghe-Cătălin în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ruță Cristina-Geanina în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Rada Ionuț-Alexandru în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ailenei Simona-Mihaela în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 01.05.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tuță Mihai-Alexandru în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ciocîrlan NIcoleta în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 29.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mincă Ștefan-Alexandru în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pleșa Mihaela-Anamaria în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana-Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 18.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gulie Florin-Laurențiu în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Baicu Bianca-Florentina în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cioc Marian-Bogdan în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Sabina-Ioana în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Danciu Cătălin-Nicușor în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Cristina-Mihaela în vârstă de 20 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 12.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Nuță Laurențiu-Gerard în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Vișoiu Oana-Lorena în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mangîru Claudiu-Marius în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mustață Carmen-Mariana în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 11.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Manolache George-Adrian în vârstă de 43 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mițu Andreea-Olivia în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Conea Florin în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ghergu Mihaela-Raluca în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Cojocaru Ionuț în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Sîia Ozana-Elena în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ulmeanu Florin-Cristian în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Enache Alina-Mariana în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dascălu Marian-Dragoș în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Marcu Simona-Mihaela în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Violeta Vochiță
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Militaru Robert-Georgian în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Brîncuș Rodica-Georgiana în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Barbu Valentin-Andrei în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Manta Maria-Mirabela în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Florea Ion în vârstă de 55 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pițur Florina-DOina în vârstă de 49 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 02.04.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gheorghe Cristian-Dan în vârstă de 63 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Gheorghe Elena în vârstă de 63 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dumitrașcu Aurel în vârstă de 59 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Militaru Elena în vârstă de 67 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Beică Alin-Ionuț în vârstă de 33 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Comănescu Florina-Lavinia în vârstă de 30 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Velea Oprea-Mugurel în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Bănică Stela în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 20.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Firu Andrei-Armin în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Roman Raluca-Petruța în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 20.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tudor Florin-Sorinel în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Trecere Gabriela-Leontina în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 17.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Costache Daniel-Ionuț în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Grasu Roxana-Loredana în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Neacșu Georgică în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Băluță Daniela-Giorgiana în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Gheorghe Răzvan-Marian în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ilie Luisa-Andreea în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 06.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Marinescu Claudiu-Ilarie în vârstă de 40 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Roșu Alina-Maria în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 05.03.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Țacu George-Aurel în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Duță Iulia-Georgiana în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Luțu Ionuț-Sabin în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Barbu Ionela-Nicoleta în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Istrate Alin-Constantin în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Negoiu Mihaela-Gabriela în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 28.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Joița Robert-Constantin în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Zaharia Sabina-Mara în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mihai Alin-Marin în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Tunaru Nicoleta-Roxana în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Simidreanu Ionel-Marin în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Gigoi Florina în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Hău Nicolae-Alexandru în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Ștefănescu Georgiana-Alina în vârstă de 35 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Radu Nicu-Cătălin-Adrian în vârstă de 21 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Drăgoi Eleonora-Georgiana în vârstă de 26 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 21.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Seceanu Valentin-Marian în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Oporanu Ana-Maria în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Ozana Tania Aflagea
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 15.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Boroi Liviu-Cristian în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dina Valentina-Elena în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Drăgan Alin-Ionuț în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Istrate Andreea-Mihaela în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Militaru Mirel în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Țancu Mihaela-Ionela în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bălteanu Daniel-Cristian în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Popescu Elena-Luminița în vârstă de 41 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 14.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Scafucea Marius-Ilie în vârstă de 46 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Mustață Luminița-Costila în vârstă de 45 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 09.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Dumitru Ionuț în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Marin Florina în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 08.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Moțog Beniamin-Sorin în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Truță Carmen în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Tănăsie Constantin-Cosmin în vârstă de 32 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cîță Cristina-Claudia în vârstă de 25 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Ghica Olimpian în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Pîcă Andra-Carmen în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Fieraru Cornel în vârstă de 63 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Luțu Daniela în vârstă de 52 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Bănică Iulian în vârstă de 51 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Frunză Cornelia în vârstă de 49 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Trandafir Daniel-Cristian în vârstă de 29 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Giura Monica-Lavinia în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 07.02.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Radu Florin-Ovidiu-Ciprian în vârstă de 24 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Dumitrescu-Călinoiu Daria-Maria în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 31.01.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Negoiță Stelian în vârstă de 69 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Negoiță Aurelia în vârstă de 69 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 16.01.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Constantin Daniel-Costel în vârstă de 34 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Cernat Diana în vârstă de 38 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.01.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Mezdrea Cristian în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Crăciun Daniela în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.01.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Vieru Marian-Cristian în vârstă de 37 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Fierbîntu Alexandra-Maria în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 10.01.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Niță Alexandru în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Buleac Maria-Lavinia în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în -, județul -.
În temeiul art. 285 alin. (1) și alin. (2) din Codul Civil, orice persoană poate face opunere la această căsătorie, dacă are cunoștință de existența unei piedici legale ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.
Opunerea la căsătorie se va face în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază, în termen de 10 (zece) zile de la data afișării publicației.
Ofițer de stare civilă,
Mihaela Teodora Ungureanu
Serviciul de Evidență a Persoanelor
Compartiment Stare Civilă
Astăzi, 03.01.2024 a fost înregistrată declarația de căsătorie a domnului Miulescu Vasile-Adelin în vârstă de 22 ani, cu domiciliul în - , județul - și a doamnei Nae Maria-Andra în vârstă de 19 ani, cu domiciliul în -, județul -.