Înfrăţirea dintre Slatina şi Ispica s-a demarat în cadrul Programului de Town – Twinning 2001 şi s-a finalizat şi semnat în 27 octombrie 2003 în cadrul unei întâlniri oficiale între delegaţiile română şi italiană în aula Liceului Gaetano Crucio din Ispica, moment în care s-a rostit şi jurământul de înfrăţire.
Primăria municipiului Slatina doreşte ca aceste relaţii de colaborare, oficializate prin actul de înfrăţire cu Ispica şi de jurământul de fraternitate să însemne nu numai schimburi culturale şi economice, ci apropierea slătinenilor de marea familie care este Uniunea Europeană din care ne dorim să facem parte.
Ispica se află în Italia, Sicilia, provincia Ragusa, în extremitatea sudică a insulei.
Oraş elegant şi plin de farmec, Ispica este situată la 36 de kilometri de oraşul Ragusa; construit pe o colină înaltă de 170 de metri altitudine deasupra mării, oraşul domină marea care se întinde la mai puţin de 7 kilometri distanţă. Populaţia atinge cifra de 15000 de locuitori.
Oraşul reprezintă un loc important din punct de vedere arheologic şi istoric, fiind situat în vecinătatea cunoscutei “Cava d’Ispica”, zonă arheologică cu prezenţe rupestre importante şi variate, mărturii ale continuităţii existenţei omului în aceste zone, de la siculi la greci, de la romani la bizantini, de la arabi la normanzi.
Când cutremurul din anul 1693 a distrus aşezarea, noul oraş s-a construit pe colina din vecinătate, Calandra. Până în anul 1935 aşezarea era cunoscută sub numele de “Spaccaforno”, dar printr-un decret se stabileşte numele actual care are rădăcini antice.
Structura oraşului este rectangulară, cu străzi mari şi drepte. Centrul istoric conservă clădiri semnificative: case nobile ca şi Palatul Alfieri şi Palatul Bruno di Belmonte, biserica Santa Maria Maggiore şi Annunziata.
Pe calea Umberto se gaseste Palatul Bruno di Belmonte, astazi sediul Primariei orasului. Construit in anul 1910 in baza proiectului lui Ernesto Basile, reprezinta una din cele mai importante constructii in stil Liberty din intreaga Sicilie.
Parcurgând strada Garibaldi se ajunge la biserica Annunziata: faţada armonioasă este rezultatul a trei siluri care converg spre vârf. Interiorul este construit în formă de cruce latină şi prezintă o colecţie completă de basoreliefuri, poate cea mai completă din întreaga provincie.
În vecinătatea nordică a oraşului se află “Parcul arheologic Forza”, situat la intrarea în “Cava d’Ispica”. Aceasta a fost o putenică fortareaţă locuită încă din epoca bronzului şi abandonată după puternicul cutremur din 1693. Se parcurge Barriera - o stradă tăiată între doi pereţi de stâncă cu numeroase peşteri. La intrarea în canion, la picioarele Forzei se poate vedea biserica rupestra “Santa Maria della Cava”.
Teritoriul Ispicai cuprinde şi zona de coastă cu faimoasa plajă “Santa Maria del Focallo”, zona arheologică “Punta Castelazzo” şi parcul natural “Pantano Longarini”.
Economia din Ispica are o componentă majoră – agricultura, un fenomen rar pentru Sicilia (stâncoasă şi bătută de vânturi), graţie terenului extrem de fertil. În ultimul timp s-a dezvoltat cultivarea legumelor. În paralel, s-a dezvoltat industria alimentară, întreprinderile care au mare succes fiind cele bazate pe transformarea produselor agricole – conserve.
Oraşului profită de aşezarea geografică şi de potenţialul turistic ispican şi exploatează din plin resursele pe care le reprezintă peisajul, marea, istoria, arhitectura.
Site-ul oficial al Primariei din Ispica este www.comune.ispica.rg.it.
Pentru mai multe informaţii despre Ispica vizitaţi site-ul http://sicilyweb.com/ispica/